Încă o clipă

M-ai îndemnat mereu să zbor
din cea mai fragedă pruncie
şi mi-ai tot dat pe datorie
atâtea doruri care dor...
M-ai obligat sa mătur cerul
de curcubeie şi de sori
să fac mereu pe temnicerul in ale inimii-inchisori.
M-ai indemnat să stau de veghe
la căpătâiul unui vis
să-l port in braţe mii de leghe
din compromis in compromis.
Să cânt cu ingerii in cor
să zbor cu aripi de cocor
ori să inot cu macii-n grâu
scăldat in aur pân-la brâu.
Ba de curând am primit vestea
c-ai vrea sa fiu din nou soldat..
dar cum să-ncapă toate acestea
în scurta viaţă ce mi-ai dat?
Nu cer nici glorie nici bani
dar prea le vrei pe toate-n pripă
mai păsuiesţe-mă o clipă
măcar vreo douăzeci de ani...

Calul troian

Demult, într-un aprilie la prânz
te aşteptam frumoaso să cobori
din cer pe un covor ţesut din flori
dar ai venit incălecand un mânz...
Am dat in cinstea ta un prânz festiv
convins din plin că m-am născut din nou
dar iarăşi ai plecat intempestiv
lăsându-mi totuşi mânzul drept cadou
Un patruped ciudat si năzdrăvan
creştea-ntr-o zi cât alţii intr-un an
curand aveam in curte-un cal troian...
De-atunci ţi-am dat mereu câte-un răvaş
dar n-ai găsit cu cale să-mi răspunzi
ce sa mă fac cu mânzul nărăvaş
ce pui oare la cale, ce-mi ascunzi?
Iar intre timp din burta lui de lemn
soldaţii tăi cu săbiile-n mâni
ies hotăraţi să-aplice la un semn
sentinţa grea pe care-o tot amâni.
Ci spune odată doamnă ce-ai de gând
te vei intoarce oare inapoi
să stingi cumva conflictul dintre noi
şi să dispari pe murgul spumegând?
Ori dacă eşti in stare şi socoţi
c-ai să-mi aplici regimul care-l vrei
să dai măcar dovadă de fairplay
ieşind in faţă şi-arătând ce poţi!...