Succesul vertical...

De ce te ţii de mine taică,
mă tot încânţi si mă descânţi
oricum de la-nceput ştiai
c-am fost ţesut din tort de câlţi
şi nu din fire de bumbac
de nu ştiam ce să mă fac
unde să merg, cum să mă port
m-am tot spălat şi rafinat
cu detergenţi de prin import
pâna mi-ai zis aşa-n-tro doară
că devenisem mai de soi
m-ai pus in situaţii noi
menite toate să mă doara...
Şi iată-ne ajunşi aici
postură care nu-mi convine
de iepure cu colţi de-arici
dar tu tot spui că va fi bine
şi dac-o ţinem tot aşa
putem încăleca pe o şace ne va duce fără cal
înspre succesul vertical.

Ce facem cu inginerii?

Inginerul n-are flerul
unui intelectual
Îl marchează şantierul,
munca brută la canal.

Străzi, curent, maşini, chimie
ei de toate-n lume fac
dar nu gustă poezie
şi nici muzică de Bach.

Nu-s subtili şi nu-s simpatici
protocolul nu-l prea ţin
au cinci ani de matematici
dar latina mai puţin.

Prinşi in lupta lor cu planul
în concretul cotidian
inginerii dau cu banul
de-i întrebi de Tiţian...

Ce facem cu inginerii,
nu ştiu tenis, nu au şic
Buni de trudă ca minerii
dar încolo de nimic.

Astfel zise cu mânie
un zelos şi plin de har
filosof de meserie
angajat ca ospătar...

Primăvara

Un câmp de flori bătut in stropi de rouă
se unduia ştrengar şi policrom
pe un picior de plai, poate pe două
parfum suav, esenţe tari de rom.

Mergeam vrăjit cu ochii la minune
uitând de toate şi visând in mers,
cedând o lume in deşertaciune
pentru un câmp de flori de pus în vers.

Şi m-am oprit când am ajuns aproape
să sorb parfumul florilor din rai
să-mi scald privirea-n limpezile ape
ce albăstreau acel mirific plai.

Aş fi atins şi florile cu mâna
cu gândul dus la berze şi la miei
dar m-a trezit din reverie zâna
căci florile erau pe fusta ei...