Duelul

Când mă-ndemnai ca David să-mi joc rolul,
intrând în ring cu praştia, pe bune,
ştiai că Goliat mă va răpune
ţintindu-mă din umbră cu pistolul...

Cum nu purtam nici vestă antiglonţ,
am fost rănit şi-am dat tribut de sânge,
de încă zac şi nimeni nu mă plânge,
doar cucuveaua dă mărunt din clonţ...

Iar tu, cu-n zâmbet veşnic la-ndemână
încerci din nou cu soarta să mă -npaci,
că asta e si nu ai ce să-i faci,
momentul reuşitei se amână.

Mă voi reface într-o săptămană,
ba într-un an, ori poate-n zece ani
şi mă voi duela cu alţi duşmani,
cu arma care mi-o vei pune-n mână.

Iar tu vei asista din nou inert
cum mă înfrunt cu morile de vânt.
Şi sigur că voi fi din nou infrânt
şi sigur că din nou o sa te iert...