Între milenii

Negăsind nici un remediu
stau aşa lipit de-asfalt
cu-n picior într-un mileniu
şi cu unu-n celălalt....

Amândouă-s ale mele
dar privindu-le atent
văd cum rostul
dintre ele
se măreşte permanent-

fapt menit să mă constrângă
să decid fără ocol:
ori în dreapta
ori în stânga
ori mă prăbuşesc în gol.

Cum trecutul a fost trist,
viitorul e nesigur,
mă frământ de unul singur
cum să fac ca să rezist.
Nici un sens nu mă seduce,
nici-nainte nici-napoi,
timpul vine şi se duce
fără a-i păsa de noi.

Numai noi atinşi se pare
de o boală fără leac,
ne-am legat cu disperare
de mileniu şi de veac
şi le facem temenele
să le-ntoarcem înapoi
făr- a observa că ele
stau pe loc şi trecem noi....